De curand am avut ocazia de a colabora cu Facultatea de Geografie din cadrul Universitatii Bucuresti pentru concursul FotoPractica 2017. Studentii s-au intrecut in a surprinde cele mai bune fotografii, iar castigatorii au sansa de a participa gratuit la cursul de Fotografie de la Atelierele ILBAH.
Cea de-a XV-a editie a concursului de fotografie organizat de Asociatia Studentilor Geografi s-a adresat tuturor studentilor pasionati de fotografie. De asemenea, a cuprins patru teme: Fotografie Artistica, Instantaneu, Traditional Romanesc si Stiintific. Astfel, cele mai bune fotografii care s-au integrat in fiecare tema au fost premiate.
Robert Paraschivoiu a obtinut locul I pentru cea mai buna fotografie artistica: “Fereastra catre lume”.
Fotografia care a surprins cel mai bine un moment “Instantaneu” apartine lui Andrei-Theodor Ghioarca, cu titlul ”Armasar Lipitan”.
Cea mai buna fotografie care s-a inscris in tema ”Traditional Romanesc” a fost realizata de Eugen Grama: “Sa nu uitati, eu o sa ma rog pentru voi!”.
Raluca Laslau a realizat cea mai buna fotografie din sectiunea stiintifica, intitulata “Valea Balea – intre lumini si umbre”.
Felicitari castigatorilor si mult succes in continuare!