Am invatat de-alungul timpului ca pasiunile izvorasc in momente si in directii pe care uneori nici nu le banuim, iar frumusetea povestilor ce iau nastere prin ambitiile noastre este una de nedescris. Desi uneori ne imaginam ca un drum prestabilit ne poate aduce fericirea, surprizele vin tocmai din acele momente neplanificate, in care alegem sa ne urmam sufletul si dorintele personale. Este si cazul lui Florin, care desi nu este un strain domeniului de design, a ales sa faca un nou pas in cariera lui. Acest nou vis, a prins viata la cursul de design interior, sustinut de Arh. Miruna Ardelean si a trecut dincolo de pragul scolii. Despre ce este vorba, va invitam sa aflati chiar de la Florin!
Cum l-ai descrie in cateva cuvinte pe Florin?
Oamenii care ma cunosc ar spune ca sunt un om simplu, prietenii ma vad un tip glumet, dar eu as spune ca, pe langa toate astea, Florin Doncea este un tip creativ, ambitios, devotat si responsabil.
Cum a inceput pasiunea ta pentru Design interior?
Dintotdeauna am avut o pasiune pentru design interior, doar ca, intr-un fel, mi-a lipsit curajul sa recunosc acest lucru. In cei 20 de ani in care am facut mobila pentru oameni, am realizat ca acestia asteapta de la tine mult mai mult decat o schita, idei de compartimentare sau explicatii legate de utilitatea mobilierului. Oamenii cauta si asteapta nu doar sa le vinzi un produs, ci sa-i ajuti sa descopere cea mai buna varianta de amplasare a mobilierului si cea mai eficienta modalitate de organizare a spatiului de petrecere a timpului, fie ca e vorba de acasa sau la serviciu.
Povesteste-ne putin despre experienta de la cursul sustinut de arh. Miruna Ardelean!
Experienta la Atelierele Ilbah, ocazia de a lucra cu Miruna Ardelean, careia ii multumesc si ii datorez mare parte din decizia mea, a insemnat inceputul a ceea ce am ales sa devin, viitorul arhitect de interior. Cand lucrezi cu oameni ca Miruna, experientele de invatare nu sunt doar placute, ci determinante pentru alte experiente, asa cum este cazul meu. Constientizand importanta educatiei permanente, am ales sa continuu a ma perfectiona in domeniul designului interior, astfel ca, am luat decizia de a urma o facultate in domeniu.
Ce ai invatat nou despre tine, dupa finalizarea cursului?
Spuneam mai devreme ca mi-a lipsit curajul de a face ceva la care visam de multa vreme. Eu cred ca asta este cel mai important lucru pe care l-am invatat aici, faptul ca am reusit sa spun:”DA, POT SI VREAU SA FAC MAI MULT!” As folosi un cliseu daca as spune ca “m-am redescoperit”… sau nu este vorba doar de atat. Cred ca cel mai important lucru pe care l-am constientizat, odata cu aceasta experienta, este ca am invatat sa ma exprim. Am reusit sa pun in valoare noi viziuni, sa “ma joc” cu ideile mele si sa am curajul de a-mi asuma fiecare incercare de a da nastere unui proiect, fie el bun sau mai putin bun, la inceputurile mele.
Care sunt planurile tale de viitor privind acest domeniu?
Cred ca am facut deja pasul catre modelarea celei mai bune variante ale mele, am devenit student la Arhitectura de Interior. Voi continua sa-mi cladesc drumul cu pasi marunti si imi voi cauta oportunitatile de a castiga experiente foarte bune in domeniul designului interior.
Unde iti gasesti inspiratia pentru proiectele tale creative?
Inspiratia mea sunt oamenii pe care ii intalnesc si cu care interactionez. Nu sunt un cititor de suflete, dar sunt de parere ca oamenii, prin prisma personalitatilor ce-i definesc, imi transmit cele mai bune idei de proiecte. Primele mele proiecte au fost facute pentru prietenii apropiati si sunt proiecte de care ma simt tare mandru pentru ca am avut libertatea de a gandi in detaliu fiecare aspect care sa puna in valoare ambientul, de la culori, lumini, amplasarea mobilierului, pana la forma si structura acestuia.
Multi dintre noi simtim emotii, poate chiar teama, atunci cand vine vorba de a incepe lucruri noi, ce ne scot din zona ce confort. Ce sfat ai pentru cei aflati la inceput de drum si isi doresc sa isi duca pasiunea la alt nivel?
Am spus dintotdeauna despre mine ca sunt un tip emotiv si, intr-un fel, subliniez tot ceea ce ai mentionat anterior. Da, oamenii au, in general, o teama de nou si de necunoscut, dar …”primul pas spre succes este incercarea” – este ceea ce am invatat de la persoana cea mai draga mie pe aceasta lume. Asadar, de ce sa nu facem incercari, de ce sa nu urmam pasiuni care ne definesc in tot ceea ce suntem si in tot ceea ce gandim?
Florin are o ambitie pe care nu o descoperi imediat. Este foarte tehnic si nu propune nici o solutie fara sa o poata implementa cu succes. Este o trasatura pe care orice designer de interior ar trebui sa o aiba. La inceput cand a venit la curs imi parea o fire timida insa odata ce ii iese pasiunea in evidenta se schimba cu totul. Imi place sa vad o evolutie remarcabila si ma bucur de reusita lui in a deveni un arhitect al interioarelor! – Miruna Ardelean