Roxana Csalai – Designer floral
– Povesti de succes 2020 –
Satisfactia pe care o ai in momentul in care reusesti sa faci ceva ce te face cu adevarat fericit si in plus aduce si zambetul pe buzele celorlalti e incomparabila!
Pasiunea Roxanei Csalai pentru flori si frumos a existat dintotdeauna, insa viata a dus-o pe un alt drum, cel al corporatiei, pentru o buna bucata de vreme. Dragostea ei pentru domeniul decoratiunilor florale a continuat totusi sa creasca si sa se manifeste, in special in momentele in care primea cate un buchet de flori. Acum 5 ani, cand si-a cumparat singura primul buchet de flori, a simtit din nou bucuria unui copil care primeste jucaria mult visata. Cu mult entuziasm, cauta mereu locul perfect in care sa puna florile pentru a le putea admira dupa plac.
Dragostea ei pentru flori a continuat sa creasca in fiecare zi, asa ca a inceput sa se documenteze, sa citeasca sau sa urmareasca tutoriale. Fiind o fire extrem de meticuloasa si perfectionista, a decis in 2019 ca este momentul sa invete mai multe, pentru a putea sa se specializeze in acest domeniu, care i se parea tot mai complex si atractiv. A vrut sa combine teoria cu multa practica, pentru a reusi in final sa transmita emotie, sa se poata exprima liber si creativ, intr-un mod natural si colorat. Asa incepe povestea Roxanei la Atelierele ILBAH, locul in care si-a dat seama ca vrea sa dea sansei o sansa.
De ce Atelierele ILBAH?
Am citit despre Atelierele ILBAH si inca de la prima vedere cursul de Design Floral indeplinea toate cerintele mele: curs autorizat, centru de calificare renumit, traineri specializati, review-uri excelente si nu in ultimul rand oportunitatea de a urma acest curs in orasul meu, Cluj-Napoca, dupa munca. Avand un job full-time pe de o parte si pasiunea pentru flori pe cealalta, am considerat Atelierele ILBAH alegerea ideala. Tin minte o fraza citita pe site care acopera exact ce mi-am dorit sa transmita un curs, dar si motivul pentru care m-am indragostit de flori: “Inconjoara-te de culoare nu numai pentru a decora spatiul in care traiesti, ci si pentru a-ti imbunatati starea de spirit, sanatatea, sau starea de bine pe care florile ti-o transmit”.
Ce a insemnat pentru tine cursul nostru de Design Floral?
Momentul in care am inceput cursurile am avut extrem de multe emotii. Aveam fel si fel de ganduri: „Am facut o alegere buna? Sunt ceilalti cursanti incepatori ca si mine in acest domeniu? Voi avea timp sa ma impart intre job si cursuri?” Inca din prima zi, Andreea m-a ajutat sa imi dau seama ca locul meu este acolo si ca aceasta experienta va fi una benefica pentru mine. Am inceput cu partea teoretica, incercam sa retin totul, eram din ce in ce mai fascinata de flori si plante si abia asteptam sa incepem si partea practica. Fara sa imi dau seama, timpul parca a zburat si Andreea deja ne sfatuia cum sa abordam examenul.
Cum te-a influentat trainerul nostru? Mai pastrati legatura?
Andreea, un trainer cu extrem de mult calm si rabdare, ne-a ajutat pe fiecare in parte sa intelegem absolut fiecare parte a cursului. Atat la partea teoretica cat si la cea practica, Andreea ne-a raspuns tuturor intrebarilor, ne-a oferit suport atat in timpul cursul, cat si in afara aceastuia, si nu in ultimul rand ne-a transmis si noua dragostea ei pentru flori. Bineinteles ca pastram legatura si vreau sa ii multumesc pentru tot ajutorul oferit chiar si dupa terminarea cursului.
Unde gasesti inspiratie pentru creatiile tale in general?
Trebuie sa recunosc ca in online se pot gasi extrem de multe surse de inspiratie, insa fiecare dintre noi avem o alta viziune cand vine vorba de aranjamentele florale, si mai ales eu consider ca fiecare creatie trebuie sa aiba si amprenta personala a floristului. Sursele de inspiratie le accesez doar pentru a studia trendurile, pentru a mai gasi noi tehnici si bineinteles pentru a-mi imbogati cunstintele. Tind sa cred ca inspiratia vine si odata cu exercitiul, deoarece numai atunci cand incerci diferite tehnici iti dai seama ce altceva ai putea face cu acele flori. Nu de putine ori am incercat sa pun in valoare exact aceleasi flori in stiluri diferite, iar rezultatul m-a multumit si inspirat mai departe.
Cum s-a nascut Friends & Flowers? Ne poti spune mai multe despre acest proiect?
In momentul de fata, Friends & Flowers este un proiect de suflet la care tin extrem de mult. Totul a pornit dupa terminarea cursului, moment in care toti cei din jurul meu m-au indemnat sa nu renunt la aceasta pasiune, iar eu am simtit la fel. Pentru ca sunt o fire perseverenta, care crede ca exercitiul este mama invataturii, am luat decizia de a continua aceasta poveste in ceea ce urma sa devina Friends & Flowers. Sunt la inceputul unui drum destul de greu si anevoios, insa placerea de a lucra cu florile imi incarca bateriile de fiecare cand intru in atelier.
Ce trebuie să facă un florist la inceput de drum pentru a-şi porni propria afacere? Ce resurse îi sunt necesare şi cum îşi poate susţine ideile creative?
“Sunt fericit/a practicand aceasta meserie?” Cred ca aceasta este prima intrebare la care trebuie sa gaseasca raspunsul. Pentru ca este un domeniu extrem de competitive, consider ca trebuie sa ai foarte multa rabdare si, bineinteles, resurse financiare pentru a sustine afacerea la inceput de drum.
Ti se pare mai dificil sau mai usor ceea ce faci acum fata de ceea ce faceai inainte?
Este oaza mea de relaxare si spun asta deoarece inca nu am renuntat la vechiul job. Sunt o fire meticuloasa si perfectionista, motiv pentru care lucrurile in viata mea se intampla cu pasi marunti, dar siguri. Imi doresc sa acumulez experienta din ce in ce mai multa, sa pot face fata cu brio oricarei provocari in domeniu, dar si sa imi hranesc sufletul in fiecare zi prin practica necesara.
Care este planul tau de viitor?
Visez la o florarie a mea, care sa fie exact asa cum imi doresc, poate mai atipica din punctul unora de vedere, dar perfecta pentru mine. Intr-o zi sper sa fiu inconjurata doar de prieteni si flori. Cel mai mare vis al meu este ca fiecare client care va trece pragul florariei mele sa se simta unic, special, deosebit si sa devina prietenul florariei. Pana atunci insa, intentionez sa mai particip si la alte workshop-uri, sa cunosc oameni din acest domeniu, sa imi imbogatesc cunostintele si sa las lucrurile sa decurga intr-un mod natural.
Ce le-ai spune altor oameni ca tine, care au o pasiune si vor sa o transforme in ceva mai mult?
Le-as spune sa nu mai piarda timpul si sa faca primul pas in privinta aceasta. Poate parea greu la inceput, de multe ori imposibil, insa pasiunea ii va ajuta si ii va ghida sa mearga mai departe. Satisfactia pe care o ai in momentul in care reusesti sa faci ceva ce te face cu adevarat fericit si in plus aduce si zambetul pe buzele celorlati e incomparabila!